luni, 3 iulie 2017

Sonet LX



duminică, 18 iunie 2017

Noaptea, în coroane de suspine,
Umblă goală pe poteci în gene,
Sălcii-n unduiri îți umblă-n tine,
Peste șoapte-n buze de poeme.

Tragedia-mi sună clocotindă,
Sub rimelul ploii umblă zarea,
Vinele din munți mă tot inundă,
Și-n priviri îți strâng toată visarea .

Îți arunc văpăi de umbre grele,
Rechemări din valea blestemată,
Te iubesc prin geruri și prin rele
Și prin toată lava vinovată.

Prin secunde,-n pleoapa-ți de gazelă,
Cântă timpu-n dragoste rebelă !

joi, 29 decembrie 2016

Sonet



miercuri, 28 decembrie 2016

Prea multe sacrificii înțepenesc și zorii,
Prea multele incendii ard dorurile-n țarc,
Iubito, plânge raiul în mugurii visării,
Deșerturi cu nisip clepsidrele descarc.

E norul cu păcate ce răscolesc și munții,
Și pizmele blesteamă tot lăcrimând în sori,
Oftează infinituri în aplecarea frunții,
Scrutând eternitatea cu-alaiuri de-nchinări.

Și basmele-s nescrise întruchipând speranțe,
Cu-a penelor cuvinte tot flutură iubiri,
De-i prinsă-n gheți de inimi abdică fericirea,
Și steagul rupt în două oftează amintiri.

Căci ce e scris în gene nu-i pururi roditor,
Dar cel ce soarbe moartea e-n piept nemuritor !

Vis feeric



luni, 26 decembrie 2016

Mult aș vrea să te cuprind, 
Să te duc în basme,
În castelul de demult,
Topiți de fantasme,

Să mă pierd în fulg de nea,
Argintul plutind,
Și să-ți prind povești de stea
În păr, strălucind.

În priviri să ne iubim,
Veșnici rătăciți, 
Ochii tăi să-mi fie cerul,
Calzi și liniștiți.

Visul să ne fie drumul,
Stările de jar,
Îngerii să ne colinde-n 
Nopți de chihlimbar .

Prin al pletelor sărut,
Tu să mă cufunzi
Albul mâinilor să fie
Val ce mă inunzi.

Să mă ducă-al tău surâs
În raze, plutind,
Iară eu să îl dezmierd,
Valsul său iubind.

Glasul tău, privighetoare,
Să-mi fie proroc,
Poezia-n piept de Floare-i
Lumea mea de foc.

Și prin gerul lung de iarnă
Corpuri n-am mai fi,
Suflet nou de primăvară
Noi vom zămisli.

Mărturisire



marţi, 20 decembrie 2016

Tu-mi ești Adâncul greu,
Orgoliul meu, tu ești,
Tu-mi ești Mărturisire
Și Paradisul meu,
Onoarea cea înaltă,
Neliniștea, tu-mi ești,
A mea Nemărginire,
Prințesa din povești,
Pavăza mea cea oarbă
Adânca Allinare,
Adânca Întristare,
Adânca Fericire,
Tu ești ultima Floare
Și Marea mea Iubire,
Cea mai dorită Trudă,
Cea mai cântată Muză
Și cea mai verde Frunză...
Ești Lacrima profundă !

Nu am nevoie...



luni, 19 decembrie 2016

Nu am nevoie de lianturi...
de spectacol, de aplauze, de adevăruri,
Sunt ale lor, doar a lor e amăgirea...
Nu am nevoie de iadul tot trâmbițat și lăudat 
în moarte cu învieri închipuite,
am gustat cuvintele din ei,
din oameni ce par simpli, dar împăunați și mândrii,
prea mândrii, demoni de mândrii...
Nu am nevoie de adevăruri care 
sa arate că sunt eroi...
Sunt o eroare, foarte bine, nu-mi pasă,
E o frică, dar voi?
Știți ce e iadul ?
Ei bine, dacă știți, foarte bine,trăiți-l...
Voi știți cei lăudați și cinstiți,
voi prea mari în voi, în ei, 
cei ce credeți,
cunoașteti misterul ?
Viața e viață?...umbre în umbre și atât...
Și atât...cenușă, vin și himeră...trup...
Urzit în delirul trupesc,
Zei, aștrii, patimi...iubire, da iubire...
La orice colț de stradă e trâmbițată,
Dar în cine? cine moare pentru...iubire...
Nimeni, nimeni nu moare...
doar se vaită fiindcă nu se crede.
Am plâns pentru ea, ca o minciună...am crezut-o,
Dar umbrele nasc tot umbre...
și mor iubirile închipuite.
Mereu se întâmplă...același basm fatal
și ireal...
Am jurat pentru...suflet,
Dar imaginea nu e trup...fantasma e trup...
trupul e pământ, el, trupul...
De s-a decis,bine, dar nu ucideți spiritul...
De divin...poezia nu are trup, 
are iubirea de dincolo de miracol, 
de ceea ce credem și nu există...acum,
ci atunci,
Mi s-a spus că delirez adjective creștinești,
Ei și ? Decât același crez diavolesc
a complacerii în sine mai bine adjectiv,
Decât dragostea plăcerii,
mai bine treaz.
M-am săturat de atâta somn inconștient.
Lăfăiți-vă cei ce credeți în ispite...
eu nu cred, nu mai vreau să cred !

Forme



miercuri, 14 decembrie 2016

Sentimental, visez același vis, cu tine, 
În ore mă cufund, în lung nesomn,
E uneori sfârșit trupul în sine,
Dar îngerul privirii mi-e patron.
Și greu îl pierd, în ore de credință
Al tău surâs, ce-mi biciuie în minte,
În vorbele privirii de cuvinte, 
Încerc să înțeleg de-i suferință
În forme așternute de șablon.

E greu de deslușit și universul,
De-aceia-ți spun din dorul infinit,
Mi-ești iadul, raiul și-nțelesul,
Chiar de mă pierd în pustiitul mit...
Durerea mea din tragice cuvinte,
Ocean de stele ard patime avid.
Descumpănită, povestea are suflet,
Și ea visează ca un prunc în pântec.
În forme imposibilul deschid !

Frământări



marţi, 13 decembrie 2016

Flămânde de imagini ancestrale
Au țărmurile scăpătat de stare,
Cu amintiri de frunze ce-au plecat
În pașii tăi de gust îndurerat,

Și câmpurile-s norii cei sălbatici,
În noapte zbor, în ochi ei lunatici,
Neliniștită în mirări e marea,
Și muntele își scârțâie-nserarea,

Bolnavă-i zarea de lacrime de vară,
Fereastră-n iarnă zorile răstoarnă,
Și-i zâmbetul un fulg rătăcitor,
Dar zilele m-aprind de al tău dor !